Gheorghe Cozorici

20.02.2025

A fost un popular actor român de teatru și film. Debutul său în teatru (la numai 24 de ani) a fost în rolul prințului Danemarcei, lucidul Hamlet, cel pierdut printre cețurile groase și nopțile întunecate ale Nordului.

Pe la începutul anilor 1950 era muncitor la Uzinele Vulcan din București când a dat admiterea la IATC, Facultatea de Teatru, secția Actorie. În anul 1956 era deja absolvent și pleca să facă "un altfel de teatru" la Craiova. Începând cu anul 1962 face mari roluri în filme (monumental în Frații Jderi și Ștefan cel Mare – Vaslui 1475 (regia Mircea Drăgan), apoi în Pădurea spînzuraților, Gioconda fără surîs, Moartea unui artist, Capcana mercenarilor, Ciuleandra etc.), roluri care îl proiectează definitiv în conștiința publicului, atât datorită vocii sale unice, cât și datorită uriașului său talent actoricesc.

A fost distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa a IV-a (1967) "pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice" și clasa a II-a (1971) "pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român".

Creați un site gratuit! Acest site a fost realizat cu Webnode. Creați-vă propriul site gratuit chiar azi! Începeți